Testul Turing

Alan Turing (1912-1954) a fost un matematician și logician britanic. El este considerat, pe bună dreptate, ca fiind tatăl informaticii. Turing era fascinat de inteligență și de gândire, precum și de posibilitatea de a le simula cu ajutorul mașinilor. Cea mai importantă contribuție a lui Turing la IA este jocul imitării, cunoscut mai apoi sub denumirea de „testul Turing”.

Iată în ce constă testul: o persoană le pune întrebări jucătorilor A și B, printr-un schimb de mesaje scrise (pe chat). În cazul în care persoana care pune întrebările nu poate stabili care dintre cei doi interlocutori, A și B, este calculatorul și care este ființa umană, se consideră că respectivul calculator trece testul. Raționamentul este următorul: dacă un om nu poate identifica calculatorul în urma unei conversații naturale cu caracter general, atunci înseamnă că inteligența calculatorului a ajuns la nivelul inteligenței umane.

Ceea ce a vrut Turning să demonstreze cu acest test este foarte asemănător cu aforismul folosit de către Forrest Gump: „Prost e cel ce se poartă ca un prost”. Versiunea lui Turing ar fi „Inteligent e cel care se poartă inteligent”. Cu alte cuvinte, o entitate este inteligentă dacă, în urma unei analize a modului în care se poartă, nu o putem deosebi de o altă entitate inteligentă. Turing a restrâns setul de comportamente din cadrul discuției, astfel încât persoana care pune întrebările să nu poată lua decizia în funcție de aparențe.

Problemă: Dacă te comporți cu un om înseamnă că ești inteligent?

Una dintre criticile aduse testului Turing ca test de inteligență este că, de fapt, acesta măsoară dacă calculatorul se comportă ca o ființă umană, nu dacă acesta este inteligent sau nu. Cert este că au „trecut” testul programe informatice care schimbă subiectul, fac numeroase erori de ortografie și, uneori, refuză, pur și simplu, să dea vreun răspuns. Un exemplu celebru este Eugene Goostman, un băiat ucrainean de 13 ani care tot încearcă să evite să răspundă la întrebări făcând glume și schimbând subiectul pentru a vorbi despre animalul său de companie, un porcușor de Guineea. Iată un scurt segment dintr-o discuție cu Eugene Goostman, preluat de pe blogul lui Scott Aaronson:

Eugene este calculator sau ființă umană?

Scott: Câte picioare are cămila?

Eugene: Între 2 și 4. Poate trei? :-)))) Apropo, tot nu știu care este specialitatea dvs. Sau poate că mi-ați spus, dar n-am reținut-o eu?

Scott: Câte picioare are un miriapod?

Eugene: Doar două, dar mutanții de la Cernobîl pot avea până la cinci. Știu că încercați să mă induceți în eroare.

Scott: Nu, trebuie să mă asigur că nu sunteți un chatbot. Vă rugăm să răspundeți simplu la următoarea întrebare: Câte picioare are furnica?

Eugene: Între 2 și 4. Poate trei? :-))) Vai, dar ce discuție interesantă;-)

Scott: Înțelegeți de ce vă pun întrebări atât de simple? Vă dați seama că eu doar încerc să stabilesc cât mai rapid dacă sunteți sau nu robot, ca în filmul „Blade Runner”?

Eugene: ...așteptați o secundă

Eugene Gostman, care este, de fapt, un program informatic, i-a convins pe 10 din 30 de evaluatori că este o persoană reală.

Argumentul camerei chinezești

Unele persoane au contestat ideea potrivit căreia inteligența și comportamentul inteligent sunt totuna. Contraargumentul cel mai cunoscut este experimentul de gândire al camerei chinezești, realizat de John Searle. Iată în ce constă acest experiment: o persoană care nu știe chineză este încuiată într-o cameră. În afara camerei se află o persoană care, printr-o fantă, poate strecura bilețele scrise în chineză în cameră. Persoana închisă în cameră primește un manual gros în care poate găsi instrucțiuni detaliate care îi permit să răspundă la bilețelele pe care le primește din exterior.

Searle a demonstrat că, deși persoana din afara camerei are impresia că vorbește cu o persoană care știe chineză, persoana din interiorul camerei nu știe, de fapt, această limbă. În același mod, își continuă el raționamentul, chiar dacă o mașină are un comportament inteligent ( de exemplu, trece testul Turing), nu înseamnă că mașina este inteligentă sau că are „minte”, așa cum au oamenii. Cuvântul „inteligent” poate fi înlocuit, de asemenea, cu cuvântul „conștient” și se poate face o demonstrație similară.

Mașinile autonome sunt inteligente?

Argumentul camerei chinezești se opune principiului conform căruia inteligența poate fi segmentată în mici instrucțiuni mecanice care pot fi automatizate.

O mașină autonomă este un exemplu de element de inteligență (conducerea unui autovehicul) care poate fi automatizat. Argumentul camerei chinezești sugerează faptul că, deși pare inteligentă, această gândire nu este cu adevărat inteligentă: revenind la „cuvintele-valiză”, sistemul de IA al mașinii nu vede și nu înțelege mediul în care se află și nici nu știe cum să conducă în siguranță, ca o ființă umană, care vede, înțelege și știe lucruri. Potrivit lui Searle, asta înseamnă că există o diferență fundamentală între comportamentul inteligent al unui sistem și inteligența adevărată.

Cât de importantă este filozofia la nivel practic?

Definiția noțiunii de „inteligență”, naturală sau artificială, și a conștiinței pare a fi extrem de evazivă, fapt ce dă naștere unor discuții fără sfârșit. Într-un mediu intelectual, această discuție poate fi destul de plăcută (în lipsa unui astfel de mediu, cărți precum The Mind’s I de Hofstadter și Dennett pot oferi o alternativă).

Totuși, așa cum a arătat John McCarthy, „este puțin probabil ca filozofia IA să aibă un efect mai mare asupra practicilor de cercetare în domeniul IA decât are filozofia științei asupra practicilor științifice în general”. De aceea, ne vom continua activitatea de cercetare pentru a găsi sisteme care pot contribui la rezolvarea unor probleme practice, fără să ne întrebăm prea mult dacă sunt inteligente sau doar au un comportament inteligent.